Amenzi de aproape 140.000 de lei aplicate de poliţiştii suceveni şoferilor în perioada Sărbătorilor Pascale


Intră acum și în grupul de

Poliţiştii suceveni au acţionat în perioada Sărbătorilor Pascale în vederea asigurării climatului de siguranţă publică, diminuării riscului rutier,  precum şi pentru protejarea populaţiei împotriva actelor de comerţ ilicit, iar în această perioadă, zilnic, peste 170  de poliţişti, au acţionat la nivelul judeţului ca sucevenii să petreacă Sărbătorile Pascale în siguranţă.

radar

În această perioadă au acţionat zilnic 36 de poliţişti rutieri cu 10 autospeciale radar pentru monitorizarea traficului rutier şi creşterea gradului de siguranţă pe drumurile publice.

Astfel, Au fost aplicate 383 de sancţiuni contravenţionale, din care 311 la regimul rutier, 9 pentru nereguli de natură economică şi 55 la Legea 61/1990 republicată privind ordinea şi liniştea publică.

 

Valoarea sancţiunilor aplicate este de 137.594 lei. De asemenea, au fost confiscate produse din carne, peşte dar şi alte produse  în valoare totală de peste 47.000 lei. Au fost reţinute 33 de permise de conducere şi au fost retrase 12 certificate de înmatriculare.

 

Măsurile luate de poliţiştii care au acţionat pentru păstrarea ordinii şi siguranţei publice, au făcut ca oamenii să se bucure în linişte de sărbătorile pascale, neînregistrându-se agresiuni stradale sau fapte de tulburare a ordinii şi liniştii publice, susţine Poliţia Suceava.

 

IPJ Suceava consideră că aceste rezultate se datorează şi cetăţenilor, care au înţeles necesitatea adoptării unei conduite responsabile în această perioadă.(N.B.)


Intră acum și în grupul de